marți, 29 aprilie 2008

Balada mioritica conectata la prezent

 Potzi sa fii tzaran doar pentru a lua bani din fonduri SAPARD
 Sa intrii pe bani la Spiru, sa ti se rupa de standardele Harvard
 Sa dai cioara din cort pe "pasarica" de pe gard
 Esti un om de "treaba mare" sau mai degraba
 Esti un alb ce face kitch-uri si le vinde pe piata neagra
 Poti plati cu Visa cotizatia la M.I.S.A.
 Sa faci cadou vezica plina doar sa ti se duca lipsa
 Faci doar ce te taie capu', deci o arzi precum calaul
 Cand prea multi iti vor binele doar ca sa ramai cu raul
 Unii asteapta mosteniri, tu astepti sa vina apa
 Neuitand ca te-ai nascut fara pamant, dar avand in mana sapa
 Ti-ai pus usha de fier, dar pe langa cade zidu'
 Duci viata fericita a unui rezident printre reziduri
 Acest taram mioritic e gata sa intre-n U.E.
 P-un picior de PLAY Station si p-o gura de RAI Due
  

miercuri, 2 aprilie 2008

Arzand-o pe "platou"

Secventa 1: ochii-n tavan, privirea blurry si dureri de membre mai mult decat inexplicabile.

Secventa 2: imaginea ta-n oglinda ce pana nu de mult obisnuia sa EXECUTE nu ordine ca un subaltern innascut ci...propria-ti jovialitate matinala, ca un CALAU care din perfectionism da in exces de zel.

Secventa 3: flash-back-uri si senzatia de dezgust fata de momentele-n care simteai de mult ca nu te mai sincronizezi "principial" cu cei pe care la un moment dat ii vedeai ca permanenti, dezgust generat de situatii antitetice comparabile cu imaginea UNUIA constient de ce e, de ce poate si de ce-si doreste a fi...intrat din curtoazie in habitatul-permanent-inchis al unor indivizi ce PUN PRET PE LIPSURI mai ceva ca organizatiile umanitare. Numai ca in acest caz vorbim de lipsa de ideal, de perspective, de prioritati...toate compensate direct proportional cu junk-uri, instincte "vegetale" si vegetative.

Secventa 4: bagi cracu'! nu-ti mai trebuie "filmul" asta. Nu-i mai vrei low-budgetul materializat in fata ochilor tai, nu-i mai vrei decorurile ce se vor esentiale ,dar nu-ncadreaza pic de esenta...nu mai vrei "actori"-de-duzina obisnuiti cu conditia lor plafonata si motivati doar de "onorariu".

In final, te decizi sa nu-ti mai iei bilet pentru ca...asta nu e un film, e viata ta.